About sea buckthorn in Romania

În Flora ilustrata a României prof. dr. Ciocârlan Vasile prezinta:
2(280) HIPPOPHAE L.
x=12
1(1220) H. rhamnoides L. subsp. Carpatica Rousi catina alba, catina de râu, , h spinos foarte rar h. 1-4 910, 50) m. IV-V. 2n=24 frecv. Zona stepa – etajul fagului; în lungul apelor, pe nisipuri si pietrisuri, pe coaste pietroase mai ales pe formatiuni geologice salifere, specie pioniera oligotrofa, mezohigrofita (în profunzime temporar cu umiditate ridicata), adesea cultivata pe terenuri degradate si pentru fixarea taluzelor, corectia torentilor, Eurasiatica.
În Flora Deltei Dunarii prof. dr. Ciocârlan Vasile prezinta:
1 (158) Hippophae L. 
1 ( 336) H. rhamnoides l. fanerofite, arbust, xero-mezohalofita, IV-V, foarte frecventa, Eurasiatica, 
subspecia caucasica Rousi, se gaseste la Sfântu Gheorghe, Sulina, Sfistofca. 

În Botanica sistematica autorii Hodisan Ioan, Pop Ioan prezinta:
Ordinul Eleagnales
Fam. Eleagnaceae, grupeaza arbori si arbusti prevazuti cu peri peltati sau stelati care le imprima o culoare argintie. Poseda nodozitati radiculare cu bacterii simbionte ( Pseudomonas radicicola).
Biochimic se caracterizeaza prin prezenta de quebrachitol ( ester metilic de inositol ), care a fost identificat si la Sapindaceae.
Frunzele sunt întregi, alterne, rareori opuse. Florile bisexuate, sau unisexuate, solitare, uneori grupate în cime, au urmatoarea formula:

K 4-2, C 0, A 4, G1

Rachitica, salcia mirositoare (Eleagnus angustifolia) este un arbore decorativ cu flori galbene, placut mirositoare. Catina alba (Hippophae rhamnoides L.) arboras dioic cu ramuri spinoase, raspândit prin luncile râurilor si pe dunele nisipoase ale litoralului marin.
În Flora României determinator ilustrat al plantelor de Al. Beldie vasculare catina alba prezinta flori unisexuate, dioice, mici, brunii, caliciu 2 lobat este fanerofita, planta lemnoasa, de 1-6 m., înfloreste în aprilie-mai, sporadica, local frecventa si abundenta, întâlnita de la câmpie la munte, în stepa subzona fagului, pe nisipuri, pietrisuri, prundisul râurilor, islazuri, coaste pietroase, terenuri degradate, stâncarii, mai ales pe formatiuni geologice salifere, soluri eubazice, nisipoase, scheletice sau scheleto-pietroase, sarace în humus, în profunzime periodic cu umiditate ridicata sau temporar submerse, în judetele Brasov, Arges, Dîmbovita, Prahova, Buzau, Ialomita, Tulcea ( Delta Dunarii, litoral, subspontana ), Galati, Vrancea ( frecvent ), Bacau, Neamt, oligotrofa, regim de umiditate alternant higrofita sau mezoxerofita - xerofita, preferential pe roci calcaroase, tanant, medicinala, cultivata pe terenuri degradate si ca fixator de taluz si subspontana origine eurasiatica, la noi reprezentata prin subspecia Carpatica Rousi.

Marea Enciclopedie Agricolaaparuta in 1938 sub redactia lui Constantin Filipescu, lucrare de referinta pentru nivelul ridicat la care s-a aflat stiinta agricola în România interbelica dedica la pagina 710 un spatiu amplu catinei: “Catina alba (Hippophae rhamnoides L. ) fr. Saule epineux, engl. Sea Buckthorn, germ. Sanddorn.
Arbust de obicei de 2-5 m., putând ajunge mic arbore de 5-6 m. de pe terenurile alunecoase ale prundisurilor râurilor. Lujerii anuali prezinta peri solzosi argintii si puf ruginiu feruginos, capatând foarte de timpuriu tepi; lujerii mai în vârsta prezinta numerosi lujeri scurti laterali transformati în spini.
Mugurii ovoizi sunt acoperiti de un numar redus de solzi galben aurii si cu peri solzosi argintii. Frunzele linear lanceolate sau îngust oblonge au dimensiuni de 4-5 (6) cm. lungime, 5-6 (10) mm. latime sunt scurt petiolate, petiolul este de 1-3 mm., cu marginea întreaga; fata superioara la început cu solzi argintii devine la maturitate verde închisa, glabra si numai în lungul nervurii principale cu puf; fata inferioara este argintie cu peri solzosi argintii pâna la galbeni aurii care la frecare se iau pe degete. Florile dioice, mici, putin aparente, verzui, situate pe lujerii anuali pe care apar o data cu frunzele câte 2-3 la subtioara frunzulitelor inferioare care le acopera cu totul. Florile mascule sesile cu un perigon galbui verzui pe fata interna cu peri solzosi argintii in forma de tub evident separat la extremitate în doi lobi pe un disc patrat. Florile femele sunt dispuse în raceme spiculiforme cu un perigon de forma unui tub evident separat la extremitate în doi lobi si acoperit în afara de peri solzosi; pistil unicarpelar, o singura loja cu un ovul.
Înfloreste din aprilie pâna în mai. Fructul, o achena, învelita în afara de o induzie adica de partea inferioara persistenta a perigonului devenita carnoasa; fructul este ovoid, de marimea unui bob de mazare, brun orange, pâna la galben auriu pe suprafata cu puncte fine brune; carnea are un gust acrisor, contine un principiu otravitor care nu împiedica sa fie devorate de pasari dupa caderea zapezii. Sâmburele, o achena cu un învelis tare brun lucitor, de obicei cu o singura samânta. Tulpina deseori se poate dezvolta destul de puternic pâna la înaltimi de 4-6 m. si diametre la suprafata solului de 10-15 cm., ea se amplifica la exemplarele arborescente foarte de jos în ramuri foarte întinse lateral si cu un mers sinuos, la început este acoperita de o scoarta bruna neteda apoi capata un ritidom brun închis crapat profund solzos. Lemnul brun galbui, devenind prin uscare greu, tare, putându-se lustrui, nu rezista în aer, cenusa sa este bogata in potasiu.
Înradacinarea profunda prin pivotul care patrunde adânc în sol si cea superficiala întinsa prin radacinile laterale, paralele cu suprafata; din radacinile laterale dezvoltate, în nisipuri pornesc numerosi drajoni. Radacinile prezinta tuberozitati în care traieste în simbioza o actinomiceta capabila sa asimileze azotul atmosferic. Destul de raspândita pe dune marine, nisipurile aluvionare din lungul râurilor si împrejurul lacurilor, pe versantii pietrosi si maluri surpatoare, grohotisuri, pasuni degradate, etc.
Arealul sau principal îl gasim în Asia centrala din Caucaz, Persia de Nord si Ural pâna în estul Asiei. În Europa este raspândita în lungul coastelor Scandinaviei din tarile baltice pâna în Marea Nordului, Sudul Angliei, spre sudul Europei vegeteaza pe o fâsie îngusta pe litoralul mediteranean si în interior pe vaile din muntii sau dealurile din Spania de Nord, Franta de Sud, Italia de Nord si Centrala, Iugoslavia, Austria de jos, Ungaria, România de Sud si Bulgaria.
La noi în tara Hippophae este raspândita în regiunea de dealuri, pe vaile versantilor meridional si oriental al Carpatilor din Muntenia si Moldova, în Muntenia coboara dealungul acestor vai la câmpie pâna la Dunare, un centru insular Hippophae aflam în delta, pe malul marii la locul zis Cardon la nord de Sulina circa 5 Kilometri.
Optimul arealului sau din România îl aflam în zona subcarpatica de afloriment a saliferului – vârsta Mediteranean inferior aquitanian – care se întinde din valea Ialomitei – Laculete – prin Valea Prahovei si afluentii sai – Câmpina, Comarnic, Telega, Slanic, Valea Teleajanului, Homorâciu, Valea Buzaului, Cislau, Nehoiasi, Valea Râmnicului Sarat, vaile din Tara Vrancei, etc. si apoi în continuare în toate bazinele pâna în Bucovina.
Specia este utila în silvicultura pentru fixarea dunelor sau terenurilor miscatoare, poate suporta bogatia de saruri – NaCl, a solului din care motiv poate fi esenta proprie pentru refacerea tarii Vrancei si altor regiuni despadurite din regiunea salifera subcarpatica în care instalarea padurii pe soluri bogate în saraturi întâmpina greutati. Ramificatia sa bogata si numerosii sai spini îl fac apt pentru garduri vii. Ca arbust este foarte ornamental, atât prin frunzele sale argintii cât si pentru fructele sale orange care se produc în numar mare si persista pe ramuri dupa caderea zapezii. Se poate înmulti prin samânta, butasi, marcotaj si drajonaj.

Inmultirea plantei

Catina se înmulteste destul de usor pe cale generativa (prin seminte), si pe cale vegetativa, prin butasi lemnificati, butasi verzi, butasi de radacina, prin marcotaj si prin drajoni.
1. Înmultirea prin seminte este foarte simpla însa are dezavantajul ca se obtine un material foarte neuniform. Plantele obtinute din seminte intra pe rod abia în anii 4-5 de la însamântare. Se recomanda de aceea sa se foloseasca numai în lucrarile de selectie.
2. Înmultirea prin butasi lemnificati. Butasii se pot confectiona din lemn de un an, de doi ani, chiar de trei ani, cu sau fara calcâi. Recoltarea si fasonarea butasilor se face toamna târziu, dupa care se stratifica în nisip umed, lungimea de fasonare este de 18-20 cm.
Plantarea se face pe rigole deschise la distanta de 80-90 cm. Între rânduri si la 10-15 cm. pe rând. 
Înainte de plantare terenul se dezinfecteaza cu Heclotox 60-80 kg. / ha., se fertilizeaza cu 60-100 to. / ha. gunoi de grajd, 150 kg. / ha. P2O5 si 300-320 kg. /ha. K2O încorporate în sol cu lucrarile de desfundare (plantatiile mama). 
Butasii se stratifica în nisip, saci sau pungi de polietilena în depozite frigorifice, se aseaza în pozitie verticala pentru a se favoriza procesul de calusare, ca efect al migrarii auxinelor catre partea inferioara a butasului.
Pentru plantarea butasilor se alege cel mai bun sol în ce priveste textura, structura si cu fertilitate naturala ridicata.
Odata cu aratura adânca de 25-28 cm. se încorporeaza Heclotox, îngrasaminte organice 60 to. / ha., chimice P2O5, K2O câte 100 kg. /ha. Se trece la maruntirea araturii pâna se realizeaza un pat de înradacinare de cel putin 15-16 cm. Pe terenuri grele se poate folosi în ultima faza freza. Sunt necesare pichetari sau marcarea cu semanatoarea de porumb, etc.
Distanta între plante difera astfel:

Mijloacele cu care se distanta de plantare numar de butasi

executa lucrarea între rânduri pe rând mii buc. / ha.Manual 60 7 238

Hipo 70 6 238

Mecanizat 80-90 6 208-178

În brazda butasii se aseaza vertical sau oblic, 5-6 cm. De butas la suprafata solului.

Se face un mic bilon, sau se planteaza prin înfigerea directa pe rândul marcat, perioada optima fiind 15-20 septembrie, s-au obtinut si la plantarea de primavara. Urmeaza lucrarile de întretinere, spargerea crustei, prasile, tratamente contra fainarii.
3. Înmultirea prin butasi verzi. Se folosesc butasi de vârf, se recomanda ceata artificiala si încalzirea substratului.
4. 2. Înmultirea prin butasi de radacina. Este o metoda mai greoaie desi foarte sigura în ceea ce priveste înradacinarea. Butasii se fasoneaza la lungimea de 12-15 cm. din radacini recoltate de la plante suficient de viguroase. Lucrarea se executa toamna sau În ferestrele de iarna. Materialul recoltat se stratifica iar în primavara se planteaza în câmpul de înradacinare pregatit ca si pentru celelalte specii de arbusti la distanta de 80-90 cm. între rânduri si de 10-15 cm. pe rând.
În cursul vegetatiei se fac lucrari curente de îngrijire ca plivit, prasit, irigat etc.
În câmpul de înradacinare butasii se tin 2 ani de vegetatie dupa care se pot folosi pentru plantari.
Catina are doua feluri de plante: femele si mascule. La plantare proportia trebuie sa fie de 8 plante femele la o planta mascul, pentru a se asigura o polenizare corespunzatoare.

În Dictionar dendrofloricol dr. ing. Milea Preda prezinta:
Hippophae L., catina alba, catina de râu, fam. Eleagnacee, gen originar din Asia si Europa, 2 specii, plante dioice, flori mici, nesemnificative, perigonul cu 2 foliole, 4 stamine, frunze înguste. 
Hippophae rhamnoides L. specie care înfloreste primavara, flori mici, apar înaintea înfrunzirii, galben verzi, nesemnificative, fructul, baca falsa, globuloasa, carnoasa, galbena portocaliu, ramâne iarna pe ramuri, frunze linear lanceolate, argintii, alterne, petiolate, cu marginea întreaga. Arbust sau arbore de talie mica, cca. 6 m. înaltime, alburiu, foarte ramificat. Lujeri cenusiu argintii, spinosi, parosi, cei laterali puternic spinosi.
Folosire: apreciat ca arbust decorativ pentru coloritul frunzelor si al fructelor care ramân pe ramuri pâna în primavara. Se planteaza în grupuri sau se foloseste pentru garduri vii (caci suporta taiatul) si la fixarea taluzurilor 9deoarece drajoneaza si lastareste viguros). Ramurile cu fructele sale frumoase servesc la aranjarea vaselor în vitrine si holuri.
Înmultire: prin seminte, imediat dupa recoltare sau primavara, dupa o stratificare de 3 luni, prin marcotaj dupa musuroire, prin butasi, folosind lujerii lignificati si prin drajoni.